Arhive pe etichete: da Vinci Code

The da Vinci Code (part 2)

Standard

După multe zile mi-am făcut timp să continui postarea despre „Codul lui da Vinci” de Dan Brown. Şi cu ocazia asta vă voi împărtăşi impresia şi despre film care îl are în distribuţie pe Tom Hanks. Spre surprinderea mea urmăreşte întreaga poveste din roman, însă lipsesc unele pasaje mai nesemnificative  spre sfârşit. O altă diferenţă ar fi că acel cod al criptexului în carte trebuie descifrat de două ori, iar în film doar o dată.  Este o peliculă interesant precum cartea.

 

… o greşeală frecvent întâlnită în ziua de azi este că  multe religii amintesc de Ziua de Apoi, dar sintagma nu se referă la sfărşitul lumii, ci la finele erei actuale, Era Peştilor, care a început odata cu trecerea în noul mileniu. Acum, că am trecut în Era Vărsatorului, putem spune că Ziua de Apoi a venit.

Unele dintre cele mai cunoscute opere de artă, literatură sau muzică redau în secret povestea Mariei Magdalena şi a lui Iisus…operele lui da Vinci, Botticelli, Poussin, Bernini, Mozart şi Victor Hugo – lucrări care aminteau despre năzuinţa de a reînvia sacrul feminin. Legende străvechi, precum cea a lui Sir Gawain şi a Cavalerului Verde, legenda regelului Arthur, ba chiar povestea Frumoasa-din-Pădurea Adormită erau alegorii ale Graalului. Romanul Cocoşatulde la Notre Dame al lui Hugo şi opera Flautul fermecat a lui Mozart erau pline de simboluri masonice.

„Cina cea de taină” este realizată pe zidul bazilicii Santa Maria delle Grazie din Milano. Lucrarea îl înfăţişa pe Iisus înconjurat de apostoli, în clipa în care îi vesteşte că unul dintre ei îl va trăda.

Pe fondul fuzionării religiilor Constantin a simţit nevoia să întărească noua tradiţie creştină şi a organizat o celebră adunare ecumenică – Conciliul de la Niceea. În cadrul acestui conciliu a fost conceput Crezul au votat numeroase aspecte şi elemente ale creştinismului: data Paştelui, rolul episcopilor, administrarea Sfintelor Taine, caracterul divin a lui Iisus.

„Rosa rugosa” este una dintre cele mai vechi specii de trandafirii, are cinci petale şi simetrie pentagonală, exact cu Steaua lui Venus, fapt care îi conferă rozei clare semnificaţii iconografice referindu-se la feminitate.

„Gioconda” nu este nici bărbat nici femeie. Portretul poartă în el un subtil mesaj de androginitate, o îmbinare a ambelor principii.

Anunțuri

The da Vinci Code (part 1)

Standard

„Oarba ignoranţă ne înşală. O! Bieţi muritori, deschideţi ochii bine.”

„Codul lui da Vinci” de Dan Brown m-a fascinat din momentul în care am citit prima pagină. Aveam momente în care nu doream să o termin, dar în acelaşi timp vream  să aflu şi ce se va întâmpla încontinuare. Am aflat atât de multe lucruri care într-o oarecare măsură mi-a schimbat părerea despre unele lucruri, însă unele sunt sub semnul întrebării.

Rezumat: În toiul nopţii un profesor de istoria artei şi de simbolistică, Robert Langdorn, primeşte un telefon  şi este anunţat că  în circumstanţe foarte ciudate, custodele Luvrului a fost asasinat în muzeu, lăsând un mesaj greu de descifrat. Împreuna cu o tânără, specialistă în decriptare,  Sophie, Langdorn începe sa descifreze indiciile din picturile lui Leonardo Da Vinci. Calătorind în Paris, Londra, Scoţia, merge pe urmele descifrării unui mister capabil să schimbe înteaga istorie a creştinătăţii.

Am ales câteva pasaje care mi-au plăcut, nu le ştiam şi consider că sunt lucruri interesante.

Pica era spada – Paloşul. Simbol masculin

Cupa era, fireşte tot cupă – Potirul. Simbol feminin

Trefla era sceptrul – Moştenirea regală. Urmaşii

Caroul era Pentagrama – Zeiţa. sacrul feminin.

1,618 phi este considerată o proporţie divină.

Lungimea braţului de la umăr până la vârful degetelor şi apoi împărţită la distanţa dintre cot şi vârful degetelor este egală cu Phi. Distanţa de la şold la podea împărţită şa distanţa dintre genunchi la podea este iarăşi egală cu Phi. Trupul omenesc este constituit din segmente ale căror rapoarte proporţionale sunt totdeauna egale cu numărul Phi. Seminţele de floarea-soarelui sunt dispuse sub formă de spirală strânsă iar raportul dintre diametrele oricăror două  spire alăturate este egală cu Phi.

Relaţia dintre femelele şi masculii unei comunităţi de albine, femelele vor fi întotdeauna în număr mai mare. Iar dacă împarţi numarul de femele la cel al masculilor din orice stup de albine din lume abţii acelaşi numar Phi.

Numărul Phi derivă din şirul lui Febonacci – o progresie celebră nu numai pentru că suma oricăror doi termeni alăturaţi este egală cu termenul următor, dar şi fiindcă raportul oricăror doi termeni alăturaţi are proprietatea de a fi aproape egal cu numărul 1,618.

1-1-2-3-5-8-13-21

În zilele noastre, termenul „păgân” a devenit aproape sinonim cu divinizarea diavolului – o eroare gravă. Cuvântul provine de fapt din latinescul „paganus” care însemna locuitor al zonelor rurale. Păgânii erau ,de fapt, ţăranii needucaţi, care practicau vechea relogie întâlnită la ţară, a venerării naturii. Atât de mare era teama Bisericii de cei care locuiau în „villes”, încât banalul termen sătean –  „vilain”- a ajuns să definească un suflet ticălos.

Pentagrama este un simbol precreştin asociat cu venerarea naturii. Anticii considerau că lumea are două componente – cea masculină şi cea feminină. Zei şi zeiţele lor colaborau pentru a menţine echilibrul de forţe – Yin şi Yang. Când masculinul şi femininul se aflau în echilibru, în lume domnea armonia; dezechilibrul lor ducea la haos.

Religiile antice se bazau pe ordinea divină a naturii. Zeiţa Venus şi planeta cu acelaşi nume constituiau o entitate unică. Zeiţa îşi avea locul ei pe cerul nopţii şi era cunoscută sub multe nume – Venus, Steaua Răsăritului, Iştar, Astrate – toate constituind concepte feminine pline de forţă, în relaţie cu natura, cu Pământul – Mamă.

Planeta Venus schiţa la fiecare patru ani un pentagon perfect pe eliptică. Atât de surprins au fost anticii de acest fenomen, încât Venus şi pentagrama ei au devenit simbolurile perfecţiunii, frumuseţii şi ale caracteristicilor ciclice ale iubirii sexuale. Ca un tribut adus acestei planete, grecii foloseau ciclul ei de patru ani pentru a desemna momentul în care începeau Jocurile Olimpice. În prezent, puţini oameni ştiu că acest interval de patru ani între doua ediţii ale Jocurilor corespunde ciclului planetei Venus. Şi mai puţin ştiu însă că steaua cu cinci colţuri urma să fie sigla oficială a Jocurilor Olimpice, dar a fost înlocuită în ultimul moment cu cele cinci cercuri întrepătrunse, care ilustrează mai sugestiv spiritul de armonie al jocurilor.