Arhive pe categorii: carte

The da Vinci Code (part 2)

Standard

După multe zile mi-am făcut timp să continui postarea despre „Codul lui da Vinci” de Dan Brown. Şi cu ocazia asta vă voi împărtăşi impresia şi despre film care îl are în distribuţie pe Tom Hanks. Spre surprinderea mea urmăreşte întreaga poveste din roman, însă lipsesc unele pasaje mai nesemnificative  spre sfârşit. O altă diferenţă ar fi că acel cod al criptexului în carte trebuie descifrat de două ori, iar în film doar o dată.  Este o peliculă interesant precum cartea.

 

… o greşeală frecvent întâlnită în ziua de azi este că  multe religii amintesc de Ziua de Apoi, dar sintagma nu se referă la sfărşitul lumii, ci la finele erei actuale, Era Peştilor, care a început odata cu trecerea în noul mileniu. Acum, că am trecut în Era Vărsatorului, putem spune că Ziua de Apoi a venit.

Unele dintre cele mai cunoscute opere de artă, literatură sau muzică redau în secret povestea Mariei Magdalena şi a lui Iisus…operele lui da Vinci, Botticelli, Poussin, Bernini, Mozart şi Victor Hugo – lucrări care aminteau despre năzuinţa de a reînvia sacrul feminin. Legende străvechi, precum cea a lui Sir Gawain şi a Cavalerului Verde, legenda regelului Arthur, ba chiar povestea Frumoasa-din-Pădurea Adormită erau alegorii ale Graalului. Romanul Cocoşatulde la Notre Dame al lui Hugo şi opera Flautul fermecat a lui Mozart erau pline de simboluri masonice.

„Cina cea de taină” este realizată pe zidul bazilicii Santa Maria delle Grazie din Milano. Lucrarea îl înfăţişa pe Iisus înconjurat de apostoli, în clipa în care îi vesteşte că unul dintre ei îl va trăda.

Pe fondul fuzionării religiilor Constantin a simţit nevoia să întărească noua tradiţie creştină şi a organizat o celebră adunare ecumenică – Conciliul de la Niceea. În cadrul acestui conciliu a fost conceput Crezul au votat numeroase aspecte şi elemente ale creştinismului: data Paştelui, rolul episcopilor, administrarea Sfintelor Taine, caracterul divin a lui Iisus.

„Rosa rugosa” este una dintre cele mai vechi specii de trandafirii, are cinci petale şi simetrie pentagonală, exact cu Steaua lui Venus, fapt care îi conferă rozei clare semnificaţii iconografice referindu-se la feminitate.

„Gioconda” nu este nici bărbat nici femeie. Portretul poartă în el un subtil mesaj de androginitate, o îmbinare a ambelor principii.

The da Vinci Code (part 1)

Standard

„Oarba ignoranţă ne înşală. O! Bieţi muritori, deschideţi ochii bine.”

„Codul lui da Vinci” de Dan Brown m-a fascinat din momentul în care am citit prima pagină. Aveam momente în care nu doream să o termin, dar în acelaşi timp vream  să aflu şi ce se va întâmpla încontinuare. Am aflat atât de multe lucruri care într-o oarecare măsură mi-a schimbat părerea despre unele lucruri, însă unele sunt sub semnul întrebării.

Rezumat: În toiul nopţii un profesor de istoria artei şi de simbolistică, Robert Langdorn, primeşte un telefon  şi este anunţat că  în circumstanţe foarte ciudate, custodele Luvrului a fost asasinat în muzeu, lăsând un mesaj greu de descifrat. Împreuna cu o tânără, specialistă în decriptare,  Sophie, Langdorn începe sa descifreze indiciile din picturile lui Leonardo Da Vinci. Calătorind în Paris, Londra, Scoţia, merge pe urmele descifrării unui mister capabil să schimbe înteaga istorie a creştinătăţii.

Am ales câteva pasaje care mi-au plăcut, nu le ştiam şi consider că sunt lucruri interesante.

Pica era spada – Paloşul. Simbol masculin

Cupa era, fireşte tot cupă – Potirul. Simbol feminin

Trefla era sceptrul – Moştenirea regală. Urmaşii

Caroul era Pentagrama – Zeiţa. sacrul feminin.

1,618 phi este considerată o proporţie divină.

Lungimea braţului de la umăr până la vârful degetelor şi apoi împărţită la distanţa dintre cot şi vârful degetelor este egală cu Phi. Distanţa de la şold la podea împărţită şa distanţa dintre genunchi la podea este iarăşi egală cu Phi. Trupul omenesc este constituit din segmente ale căror rapoarte proporţionale sunt totdeauna egale cu numărul Phi. Seminţele de floarea-soarelui sunt dispuse sub formă de spirală strânsă iar raportul dintre diametrele oricăror două  spire alăturate este egală cu Phi.

Relaţia dintre femelele şi masculii unei comunităţi de albine, femelele vor fi întotdeauna în număr mai mare. Iar dacă împarţi numarul de femele la cel al masculilor din orice stup de albine din lume abţii acelaşi numar Phi.

Numărul Phi derivă din şirul lui Febonacci – o progresie celebră nu numai pentru că suma oricăror doi termeni alăturaţi este egală cu termenul următor, dar şi fiindcă raportul oricăror doi termeni alăturaţi are proprietatea de a fi aproape egal cu numărul 1,618.

1-1-2-3-5-8-13-21

În zilele noastre, termenul „păgân” a devenit aproape sinonim cu divinizarea diavolului – o eroare gravă. Cuvântul provine de fapt din latinescul „paganus” care însemna locuitor al zonelor rurale. Păgânii erau ,de fapt, ţăranii needucaţi, care practicau vechea relogie întâlnită la ţară, a venerării naturii. Atât de mare era teama Bisericii de cei care locuiau în „villes”, încât banalul termen sătean –  „vilain”- a ajuns să definească un suflet ticălos.

Pentagrama este un simbol precreştin asociat cu venerarea naturii. Anticii considerau că lumea are două componente – cea masculină şi cea feminină. Zei şi zeiţele lor colaborau pentru a menţine echilibrul de forţe – Yin şi Yang. Când masculinul şi femininul se aflau în echilibru, în lume domnea armonia; dezechilibrul lor ducea la haos.

Religiile antice se bazau pe ordinea divină a naturii. Zeiţa Venus şi planeta cu acelaşi nume constituiau o entitate unică. Zeiţa îşi avea locul ei pe cerul nopţii şi era cunoscută sub multe nume – Venus, Steaua Răsăritului, Iştar, Astrate – toate constituind concepte feminine pline de forţă, în relaţie cu natura, cu Pământul – Mamă.

Planeta Venus schiţa la fiecare patru ani un pentagon perfect pe eliptică. Atât de surprins au fost anticii de acest fenomen, încât Venus şi pentagrama ei au devenit simbolurile perfecţiunii, frumuseţii şi ale caracteristicilor ciclice ale iubirii sexuale. Ca un tribut adus acestei planete, grecii foloseau ciclul ei de patru ani pentru a desemna momentul în care începeau Jocurile Olimpice. În prezent, puţini oameni ştiu că acest interval de patru ani între doua ediţii ale Jocurilor corespunde ciclului planetei Venus. Şi mai puţin ştiu însă că steaua cu cinci colţuri urma să fie sigla oficială a Jocurilor Olimpice, dar a fost înlocuită în ultimul moment cu cele cinci cercuri întrepătrunse, care ilustrează mai sugestiv spiritul de armonie al jocurilor.

Domnişoara Christina

Standard

Nu ştiu dacă am descoperit târziu romanul „Domnişoara Christina” lui Mircea Eliade, dar mai bine târziu decât niciodată. Cartea este bazată pe eternul mit al iubirii imposibile dintre un muritor şi un suflet de dincolo. În primele 20 de pagini nu prea înţelegeam nimic, dar odată ce avansam mi se lumina şi minte. Egor Pasichevici cade în capcana ţesută de strigoiul Christinei, care subjugase sufletele a o mulţime de oameni. Dar şi Christina cade pradă, la rândul ei, iubirii pentru un muritor. Această relatare se aseamănă foarte mult cu „19 Trandafiri”, este inferioară romanelor „Maitreyi” şi „Nuntă în cer” şi urmează să văd cum este „Noaptea de Sânziene”.

Romanul „Domnişoara Christina” de Mircea Eliade este atât de aproape de un scenariu de film. Un scenariu după tiparul celor mai tari thrillere din secolul 21 , cu piste false, întoarceri de situaţii, suspans cât cuprinde şi evident scene care te vor îngrozi.

Bâlciul deşertăciunilor

Standard

„Bâlciul deşertăciunilor” este romanul lui W.M. Thackeray şi care stă la baza filmului „Vanity fair” apărut în 2004.

Cartea prezintă foarte bine societatea engleză cu lucrurile bune şi mai puţin  bune. Surprinde prototipul parveniţilor şi  ideea centrală este vanitas vanitatum (deşertăciune a deşertăciunilor). Thackeraz fiind un scriitor realist, se subîntelege că  totul este prezentat într-o manieră obiectivă. Mie sincer mi-a placut cartea cu toate că face parte din curentul literar realism pe care încerc să-l ocolesc pentru că urăsc acele cărţi în care sunt pline de detali, descrieri, iar „Enigma Otiliei” mi-a pus capac.  Ceea ce m-a fascinat este faptul că acţiunea din „Bâlciul deşertăciunilor” poate fi adaptată societăţii de astazi, desigur sub o altă formă. Citiţi-o că merită mai ales dacă vă plac poveştile creionate în detaliu. Pentru mine este ultima carte realistă şi nu ştiu ce carte aparţinând acestui curent mă va m-ai determina să o citesc.

 

“…remuscarea este cea mai putin activa dintre toate simturile morale ale unui om si cea mai lesne de adormit cand se trezeste; si la unii oameni nu se trezeste deloc si niciodata.”

„Lumea e ca o oglindă, care întoarce fiecărui om icoana propriului său chip. Încruntă-te la ea, şi ea se va uita la tine acru; zâmbeşte-i şi bucură-te o dată cu ea, şi lumea îţi va ţine, veselă ţi îndatoritoare, tovărăşie; aşa că fiecare tânăr poate să-şi aleagă ce-i place.”

„Bâlciul deşertăciunilor” cum spune şi naratorul este „romanul fără erou” care prezintă viaţă unei tinere orfane, Rebecca Sharp, care doreşte să-şi depăşească condţia de guvernantă şi să ajungă o persoană importantă în societate.  Finalul Rebeccăi îl aflaţi singuri dacă vă interesează. Sunt curioasă cum se preîintă filmul?!

 

Yes Man (movie)

Standard

Un film care mi-a plăcut şi chiar merită văzut deoarece este şi moralizator, are un subiect intereseant cu coborâri şi urcări, şi Jim Carrey ca de obicei ne ofera o picătură terifiantă de comedie. Se observă foarte bine diferenţele dintre carte şi povestea relaltătă în film, dar tema centrală este aceeşi.
În „Yes man” este vorba depre un program care te invaţă să zici tot timpul DA! Carl  se apucă şi el şi numai lucruri bune îl lovesc, dar când zice NU i se întâmplă lucruri rele. Din cauza că a zis DA a dat peste acea fată de care se îndragosteste, dar ea întelege că este iubitul ei doar dn cauza programului,dar nu este aşa…!
În ansamblu o comedioară simpatică, plină de scene hilare, ce îşi are baza într-o idee, cel puţin interesantă, însă dacă aş fi pusă să aleg între film si carte cu siguranţă  cartea este mult mai interesantă.

Yes Man (Say yes more)

Standard

„Yes man” de Danny Wallace, personaj acelaşi Danny, o carte care te poartă în diferite culturi: începând cu Londra, oraşul ploilor interminabile, ceaiul englezesc şi celebrul autobuz rosu, până la Amsterdam oraşul libertăţii absolute, celebrele coffeeshop-uri, unde se consumă canabis fără limita şi până îm Singapore unde cu siguranţă vei găsi un taximetrist insistent. O carte care sugerează să spunem DA! tuturor posibilităţilor.

Danny Wallace este un tânăr londonez cu o slujbă lejeră de producător la radioul public. Trecut de 25 de ani şi proaspăt despărţit de iubita lui, trece printr-o perioadă în care se izolează şi-şi diminuează progresiv contactele sociale, spre supărarea prietenilor.
Până într-o zi când, într-un autobuz, primeşte un sfat de la un străin misterios, cu barbă: «Spune DA mai des!» Se hotărăşte să urmeze sfatul ca atare şi să nu mai rateze nicio ofertă, invitaţie, provocare sau oportunitate. Timp de un an. În curând viaţa i se schimbă cu totul: acceptă întâlniri în locuri cât se poate de ciudate, dă curs nenumăratelor oferte primite pe Internet, nu refuză niciun cerşetor sau, pur şi simplu, cedează invitaţiei de a bea un pahar în plus, intrând astfel în situaţii nu tocmai uşor de gestionat. Şi slujba lui capătă o nouă turnură: din moment ce spune da responsabilităţilor, i se încredinţează, spre disperarea lui, tot mai multe sarcini. Atitudinea sa pozitivă îl face totuşi din ce în ce mai plăcut tuturor.
O carte autobiografică, a cărei adaptare cinematografică îl are pe Jim Carrey în rolul principal.

„Sunt conexiuni peste tot! Uneori suntem aduşi undeva şi nu ştim de ce…”

 

” Ca să vezi ce face viaţa, dacă o laşi.”

 

„Unii oameni au nevoie să-nveţe să spună Nu. Fiindcă, de fiecare dată când spun Da, îşi spun Nu lor înşişi.”

 

” Poate viaţa înseamnă să găseşti ocazii pe care să le împarţi cu cineva. Dacă stai să te gândeşti, asta-i tot ce conteayă. O serie de ocazii împreună cu cineva.”

 

” Spun doar că se pot învăţa atîtea doar acceptîndu-ne aşa cum suntem mai degrabă, decât să devenim atasaţi de felul în care ne-ar plăcea să fim.”

 

” Împreună suntem, da  împreună nu putem fi. Despre Împreună şi cei ce sunt împreună sunt împreună, poate că da, însă Împreună e în căutarea nu a unicităţi, ci a dualităţii…o piesă în doua părţi, combinate şi prezentate ca una. O exploatare fizică şi metaforică.”

 

” Moartea e moartea, dar şi viaţa e moarte – eşti deja moart! Sau pe punctul de-a muri, din atâtea pricini! Viaţa e o luptă â, mahnire, un iaz în care te îneci. Nebunia şi vilenţa iubirii sunt şa tot pasul. Zbaterea neostoită. Moartea ce se înstăpâneşte peste tot.”

 

„…să realizezi că regretul poate să te însoţească mereu. Şi că poate e o diferenţă reală între a face ceva ce-o să regretăm şi a regreta că n-am făcut nimic. Şi se pare că diferenţa asta era… ei bine…tristeţea.”

 

” Putem cu toţii să învăţăm din greşelile noastre, să ne vindem rănile şi să mergem mai departe. Dar e mai greu să înveţi, să te vindeci şi să mergi mai departe cînd ceva Nu s-a întâmplat; un lucru pe care nu-l cunoaştem şi nu este, aşadar, de nedefinit; ceva care-ar fi putut foarte bine să fie cel mai bun lucru din vieţile noastre, doar să ne fie aruncat cu caăul înainte, să ne fie ţinut respiraţia şi s-o facem, doar sa fi spus Da.”